Arhiva categoriei ‘Traduceri’

  • Provocarea apărării vieţii şi familiei: cu Cardinalul Trujillo, postum

    0
    imagine

    Articol apărut în Lumea Catholica, aprilie 2010 Autor: Juan Manuel Estrella Traducere: Radu Capan Biserica a promovat mereu cauza vieţii şi familiei, iar unii catolici şi-au petrecut întreaga viaţă luptând pentru aceste valori fundamentale. Cardinalul Alfonso Lopez Trujillo a fost unul dintre campionii acestei bătălii, ca preşedinte al …

  • Arta de a trăi: Primul pas al prudenţei

    0

    Apărut în Lumea Catholica, martie 2010 Autor: Edward P. Sri Traducere: Oana Capan Prudenţa este cea dintâi virtute care ne poate ajuta imediat să ne trăim vieţile cu un ţel. Când regretăm o decizie, când ne găsim într-o situaţie delicată ce putea fi evitată, sau când pur şi …

  • Maica Tereza arată familiilor cum să fie sfinte

    0
    Maica Tereza de Calcutta

    Apărut în Lumea Catholica, martie 2010 Autor: Genevieve Pollock Traducere: Radu Capan Maica Tereza încuraja lucrul cu săracii nu doar în periferiile din India, ci în principal în familiile noastre, afirmă autoarea unei noi cărţi dedicată acestei călugăriţe de origini est-europene, declarată Fericită, beatificată de Papa Ioan Paul …

  • Este timpul potrivit pentru o a cincea dogmă mariană?

    0
    Fecioara Maria

    Apărut în Lumea Catholica, martie 2010 Autor: Robert Moynihan Traducere: Oana Capan Începând din momentul în care, în Vinerea Mare, Isus, vorbind de pe cruce înainte de moartea Sa, i-a spus Apostolului Ioan: “Iată mama ta”, rolul matern al Mariei a constituit un element central al credinţei şi …

  • Holmes şi misterul trupului dispărut

    0
    imagine

    Autor: Ray Markham @ Dramatix.org.nz Traducere şi adaptare: Oana Capan Naratorul: Dacă n-a înviat Cristos, atunci zadarnică este credinţa noastră, ne spune Sfântul Apostol Pavel în epistola către Corinteni. Există oare un "dacă" privitor la acest aspect fundamental al credinţei creştine? Vă invităm în continuare să urmărim o scurtă scenetă, în care …

Page 3 of 31«12345»102030...Ultima