Titlu original: Mona Lisa Smile
Distribuţie: Julia Roberts, Kirsten Dunst
Gen: Dramă
Durata: 115
Mai multe pe ProFamilia.ro

Recenzia de pe ProFamilia (vezi legătura de mai sus) m-a făcut să evit acest film ani întregi, sărind peste el tot timpul cu gândul că totuÅŸi cândva, din curiozitate, mă voi uita la el. Am făcut-o ÅŸi încă o dată (s-a întâmplat doar de 2-3 ori) trebuie să spun că recenzia originală americană, în baza căreia noi am tradus recenzia pe ProFamilia, este complet deplasată, probabil scrisă cu un bagaj emoÅ£ional sau pe fond de oboseală. “Zâmbet de Mona Lisa” este un film interesant, un film bun, destul de bine echilibrat ÅŸi bine jucat (adică exact pe dos despre cum l-au perceput catolicii americani).

Să vedem deci despre ce este vorba: Katherine Watson (Julia Roberts) soseÅŸte din Berkeley la un colegiu mai conservator din Massachusetts. Suntem în 1953, adică în perioada în care pe ici pe colo feminismul îşi arăta roadele bune dar ÅŸi colÅ£ii. Ca o paranteză, este greu (vreau să spun idiot) să judeci, condamni feminismul. Evident că mergându-se în extrem s-a ajuns la mama carieristă sau mama care avortează copii cum îşi scoate măselele stricate, dar este vorba de o extremă. Nu poÅ£i concepe că statutul femeii din acea vreme ar fi trebuit să rămână pecetluit pe veci. Filmul se învârte în jurul acestor probleme de mentalitate ÅŸi de schimbare a ei, subiectele fiind studentele lui Katherine. IniÅ£ial acestea par emancipate, dar de fapt sunt doar deÅŸtepte (ÅŸi aceea, egală cu memorarea). Katherine le duce mai departe, deschizându-le un alt univers.

Rămasă domniÅŸoară bătrână (dar oricând “măritabilă”), Katherine vede căsătoria compatibilă ÅŸi cu studiile de exemplu, într-o vreme în care a fi soÅ£ie însemna a te ocupa exclusiv de casă ÅŸi a poza adesea ca fericită în ciuda problemelor interne. SituaÅ£ia lui Betty Warren (Kirsten Dunst) – se căsătoreÅŸte; soÅ£ul nici măcar nu se culcă cu ea; mama o obligă să se comporte în exterior ca ÅŸi cum totul este perfect – este poate puÅ£in extremă, dar cu siguranţă nu singulară (regăsindu-se chiar ÅŸi astăzi). UÅŸuratica Giselle Levy (Maggie Gyllenhaall), probabil într-o căutare după căldură datorită traumei din familia ei, dovedeÅŸte spre finalul filmului mai multă maturitate decât ne-am aÅŸtepta. Åži tot la maturizare ajunge rapid ÅŸi Joan Brandwyn (Julia Stiles), cea pe care Katherine a dorit mult să o sprijine să devină avocat, ÅŸi care în final alege totuÅŸi familia, nu din presiunea societăţii, ci pentru că aÅŸa vrea ea.

Categoric nu este un film anti-familie – părerea mea. Este un film despre o anume perioadă istorică, în care eu nu văd lupta între familie ÅŸi carieră ci lupta pentru a demonstra că acestea pot merge în paralel. Julia Roberts joacă natural, chiar dacă aceasta în multe scene este în defavoarea ei. Cât priveÅŸte studentele, ele fac un corp comun dar fără să îşi piardă individualitatea. Cele aproape două ore cât durează filmul permite personajelor să crească, iar relaÅ£iile între destul de multele personaje ale filmului reuÅŸesc să menÅ£ină interesul, fără ca – ce bine! – să te ameÅ£ească. Am pornit cu inima cât un purice că îmi voi pierde timpul, iar în final nu am mai putut să întrerup filmul sorbindu-l până la sfârÅŸit.