Titlu original: The Wedding Crashers
Distribuţie: Owen Wilson, Vince Vaughn
Gen: Comedie, Romantic
Durată: 119
Mai multe pe ProFamilia.ro

Filmul începe dizgraÅ£ios: cu cuvinte vulgare, cu jignirea instituÅ£iei căsătoriei, iar după nici 15 minute sub ochii noÅŸtri defilează busturile goale ale “doamnelor” agăţate de cei doi eroi ai filmului, John (Owen Wilson) ÅŸi Jeremy (Vince Vaughn). Cine sunt aceÅŸtia? Doi bărbaÅ£i în toată firea dar care se cred la vârsta nebuniilor: pasiunea lor este să meargă neinvitaÅ£i la nunÅ£i. Trebuie să recunoaÅŸtem marea lor artă de a se amesteca între invitaÅ£i, fără să aibă nici o legătură cu ei. Åži să nu credeÅ£i că stau ascunÅŸi: fac tot posibilul să iasă în evidenţă!

Probabil pentru cei doi este o provocare a minÅ£ii ÅŸi a talentului actoricesc… ÅŸi o ocazie să mănânce bine ÅŸi să danseze. Dar începutul în forţă al filmului pare a indica un alt obiectiv ca fiind principalul: vânatul femeilor care la nunÅ£i devin vulnerabile sentimental. Josnic comportament, dar din fericire John începe să simtă un gust amar. Oricum, se hotărăsc să mai dea o lovitură, la nunta uneia din fiicele importantului William Cleary (Christopher Walken). Acolo însă cei doi îşi cam găsesc naÅŸii (pardon, soÅ£iile… ups! am spus cam mult… dar predictibil, nu?).

Din fericire după începutul vulgar, comercial, imatur ÅŸ.a.m.d., filmul intră într-un făgaÅŸ mai serios, romanticul depăşind cantitativ ÅŸi calitativ comicul (în continuare vulgar pe alocuri). Åži ceva fericit se întâmplă: maturizarea celor doi. Meseria de “spărgători de nunÅ£i” este încetul cu încetul abandonată (cu o trecere scurtă a lui John prin ÅŸleahta “spărgătorilor de înmormântări”), iar cei doi ajung în final să preÅ£uiască ceea ce până atunci batjocoreau: femeia. Jane Seymour, celebra Dr. Quinn, dezamăgeÅŸte prin rolul de doi lei (vechi) în care joacă.

Per ansamblu este o comedie bună. Făcând abstracÅ£ie de unele părÅ£i, este chiar peste medie. Dar mă îndoiesc că după un astfel de film un tânăr se va gândi: eu nu voi face ca ei, nu voi repeta greÅŸelile lor. Dimpotrivă, cred că este – din păcate – o reclamă bună la un stil de viaţă iresponsabil, o “dovadă” că poÅ£i să faci nebunii, că e bine să faci nebunii, că e normal să faci nebunii, până îţi vine vremea să te “aÅŸezi” la casa ta. Åži astfel înÅ£eleg de ce biroul pentru film al ConferinÅ£ei Episcopale Catolice l-a clasificat cu O – ofensator moral.