Apărut în Lumea Catholica, ianuarie 2006
Autor: Theresa Marie Moreau
Traducere: Radu Capan

	O dimineaţă de septembrie a fost începutul unui calvar de 29 de ani.

“Chu lai! Chu lai!” Guang-Zhong Gu s-a trezit în primele ore ale unei înviorătoare zile de septembrie în Shanghai. O voce necunoscută striga: “Afară! Afară!” Au auzit în spatele uÅŸii cum se încărcau armele. Zgomotul pumnilor daÅ£i în uÅŸile seminarului din Xujiahui contrastau cu liniÅŸtea tradiÅ£ională, în care singurele sunete erau ale reverendelor alunecând pe coridoare.

Gu, un seminarist din anul III de studiu, în vârstă de 23 de ani, a sărit din pat. ÃŽmbrăcat fiind în pantaloni scurÅ£i ÅŸi un tricou, ÅŸi-a tras în picioare o pereche de pantofi: nu era timp de ÅŸosete. IeÅŸind din cameră s-a mai uitat o dată lung la ea: nu avea să o mai revadă. “StaÅ£i jos! Capetele în jos! Nu priviÅ£i în sus!” striga un ofiÅ£er îmbrăcat în haine civile, aparÅ£inând de miliÅ£ia din Xujiahui. Fluturând din mâini ÅŸi indicând cu degetul câte un seminarist, miliÅ£ia a strâns peste 150 de seminariÅŸti ÅŸi vreo ÅŸase preoÅ£i iezuiÅ£i, profesori la seminar. DeÅŸi cu toÅ£ii dormeau cu câteva minute înainte, acum erau perfect treji, stând pe scaunele din sala de convocare.

Era 8 septembrie 1955. Comuniştii aşteptaseră orele întunericului pentru a aresta sute de tineri, laici şi clerici. Pentru ei erau infractori. Pentru că erau romano-catolici. Ofiţerii l-au condus afară pe Gu, cu cătuşe la mâini, şi l-au urcat într-un camion folosit de obicei pentru transportul cărbunelui. Era încă întuneric şi de aceea nu îşi putea da seama cine erau ceilalţi seminarişti de lângă el. Camionul a pornit, iar Gu şi ceilalţi se legănau în picioare după cum lua curbe maşina. Doar răgetul motorului maşinii şi scârţâitul pneurilor se auzea: nimeni nu vorbea în camion. Drumul a durat zece minute. Un picior a apăsat pedala de frână. Capătul de linie era secţia de miliţie din Xujiahui. Timp de şase luni, Gu a stat şi a aşteptat în celulă. Nici tribunal, nici judecată. Doar aşteptare. Crima sa?

Astăzi Gu are 72 de ani, locuieÅŸte în America, unde ÅŸi-a schimbat numele în Koo. Stă în biroul său din parohia Sf. Leon cel Mare din San Jose, California. Ochii lui privesc înainte, ridică degetul arătător ÅŸi indică spre un infractor imaginar aflat în faÅ£a sa. Vocea ia tonul autoritar. Åži rosteÅŸte acuzaÅ£iile de care se făcuse vinovat acum mai bine de 50 de ani. “Prima acuzaÅ£ie: Guang-Zhong Gu nu s-a recunoscut niciodată pe sine ca fiind contra-revoluÅ£ionar! A doua este: Guang-Zhong Gu s-a alăturat organizaÅ£iei contra-revoluÅ£ionare Legiunea Mariei ÅŸi a refuzat să părăsească organizaÅ£ia! A treia este: Guang-Zhong Gu nu a recunoscut niciodată că Episcopul Kung este contra-revoluÅ£ionar! ÃŽn plus Guang-Zhong Gu nu a recunoscut niciodată Legiunea Mariei ca fiind organizaÅ£ie contra-revoluÅ£ionară!”

“Acestea au fost cele patru acuzaÅ£ii”, spune Gu, zâmbind ÅŸi scuturând din cap. “Adevărata infracÅ£iune a fost că m-am alăturat Legiunii Mariei.” ÃŽnfiinÅ£area Legiunii Mariei a avut loc în 1948, când pr. W. Aedan McGrath, un misionar irlandez al Societăţii Sf. Columban, păstor la o capelă din Shanghai, a pus bazele organizaÅ£iei catolice de tineret în mai multe oraÅŸe ale Chinei. Câteva luni mai târziu, odată cu încheierea războiului civil chinez de trei ani, care a urmat celui de-al doilea război mondial, comuniÅŸtii au învins guvernul de atunci ÅŸi au preluat conducerea ţării. Student la Colegiul Sf. Francisc Xavier – fondat de fraÅ£ii marianiÅŸti ÅŸi recunoscut pentru standardele sale ridicate – Gu, dintr-o familie de patru generaÅ£ii catolică, purtând numele de botez Matei, s-a alăturat imediat Legiunii Mariei atunci când a fost invitat de un coleg.

Tatăl lui Gu, un prosper om de afaceri, preÅŸedintele companiei Zhong Xing, de dantelărie, ÅŸi-a avertizat fiul să nu se implice prea mult în Biserica Catolică. “ComuniÅŸtii nu prea au la inimă catolicismul”, i-a spus el. Partidul comunist încuraja ateismul între membrii săi ÅŸi nu a acceptat niciodată Biserica Catolică. IntoleranÅ£i cu opiniile dizidente, comuniÅŸtii nu acceptat imixtiunea sub nici o formă a Vaticanului în China. Se urmărea suspendarea practicării catolicismului în China, ÅŸi a hirotonirii de preoÅ£i ÅŸi a consacrării de Episcopi.

La scurt timp după ce Gu s-a alăturat Legiunii, a început să simtă presiunea comunistă asupra sa ÅŸi a celorlalÅ£i membri. Majoritatea tinerilor au rămas fideli Legiunii, iar etalarea de forţă a comuniÅŸtilor nu a reuÅŸit să îi descurajeze pe tinerii din Shanghai. Nici când comuniÅŸtii l-au arestat pe pr. McGrath, la 7 septembrie 1951. Nici chiar când, o lună mai târziu, Legiunea Mariei a fost declarată ca miÅŸcare contra-revoluÅ£ionară, subversivă – o societate ilegală sub masca religiei, ai cărei membri erau etichetaÅ£i drept spioni pentru America. Episcopul Pin-Mei IgnaÅ£iu Kung, care l-a încurajat pe pr. McGrath să înfiinÅ£eze Legiunea Mariei în Shanghai, i-a îndemnat pe tineri să îşi păstreze credinÅ£a. ComuniÅŸtii l-au desfiinÅ£at pe Kung prezentându-l ca fiind creierul bandelor contra-revoluÅ£ionare.

“FiÅ£i tari”, i-a încurajat Kung pe membrii Legiunii Mariei. “Nu vă supuneÅ£i comuniÅŸtilor. Nu cedaÅ£i niciodată.” “Nu voi ceda niciodată”, a jurat Gu. Oficialii comuniÅŸti de la Biroul de RelaÅ£ii Religioase al guvernului au monitorizat permanent activităţile de natură religioasă ÅŸi au făcut selectiv arestări. Numele celor căutaÅ£i apăreau afiÅŸate la secÅ£iile de miliÅ£ie, ÅŸi dacă aveai ghinionul să fii identificat, erai luat pe sus. AÅŸa i s-a întâmplat odată lui Gu, cu mult timp înainte să fie seminarist. Fiind identificat, a fost dus la secÅ£ie, unde anchetatorii au început să îl hărÅ£uiască, cerându-i să părăsească organizaÅ£ia. Gu stătea doar ÅŸi privea înainte. Drept urmare, ÅŸi-a petrecut noaptea în arest. DimineaÅ£a, rămânând ferm pe poziÅ£ii, miliÅ£ienii i-au luat amprentele ÅŸi i-au dat drumul.

Mai apoi, Gu a uitat de acest incident ÅŸi ÅŸi-a reluat cursul normal al vieÅ£ii. La 21 de ani s-a simÅ£it chemat la preoÅ£ie ÅŸi a intrat în seminarul din Xujiahui, în 1953, anul expulzării din China a tuturor misionarilor străini. ÃŽn următorii ani, comuniÅŸtii – care declaraseră religia inutilă ÅŸi dăunătoare – au arestat mulÅ£i clerici catolici. Apoi a venit data fatidică de 8 septembrie 1955, acea dimineaţă tristă – era chiar sărbătoarea naÅŸterii Maicii Domnului – când Gu a fost dus la secÅ£ia de miliÅ£ie din Xujiahui, apoi transferat dintr-un centru de detenÅ£ie în altul.

ÃŽntr-o după-amiază, Gu stătea pe podea cu picioarele încruciÅŸate sub el, cu spatele lipit de peretele celulei ÅŸi cu ochii închiÅŸi, când a auzit un gardian strigând un număr. Gu nu a răspuns. Apoi gardianul a strigat: “De acum nu mai aveÅ£i nume!” Gu s-a ridicat, iar gardianul i-a răsucit imediat braÅ£ele la spate ÅŸi l-a condus într-o cameră întunecată: “Te vei ruga din nou?” I-a prins mâinile ÅŸi i le-a legat la spate. Metalul cătuÅŸelor îi provoca durere. Când s-a întors în celulă, mâinile i-au rămas legate la spate timp de-o săptămână. “Mâncam ca un câine. Puneau mâncarea pe jos, iar eu mâncam ca un câine”, explică astăzi Gu ÅŸi se pune pe jos în biroul său, pentru a demonstra cum.

	De ce ar trebui un proces ca să închizi un om?

După câteva luni, oficialii l-au transferat pe Gu în închisoarea din Shanghai, districtul Tilanqiao, unde fiecare celulă era plină de oameni. Când un om se miÅŸca într-o parte sau alta, ÅŸi ceilalÅ£i se miÅŸcau. Doar cei mai răi erau trimiÅŸi aici: violatorii, criminalii, hoÅ£ii… ÅŸi catolicii. ÃŽntr-o zi a auzit un gardian strigându-i numărul. “Da!”, a răspuns Gu, întinzând mâinile printre gratii pentru a fi văzut. Gardianul i-a dat o bucată de hârtie: “Aceasta este sentinÅ£a”. Fără proces. Fără judecător. Pur ÅŸi simplu cinci ani de închisoare. După câteva zile, Gu ÅŸi ceilalÅ£i au fost treziÅ£i la ora 3AM de o sirenă zgomotoasă. Au fost aliniaÅ£i lângă niÅŸte camioane pentru a fi duÅŸi la staÅ£ia de tren din districtul Za Bei.

Gu s-a urcat, nu înainte de a vedea că aceste camioane pentru transportul vitelor formau o coloană lungă cât un tren. Nu ştia câţi erau în camion, pentru că era întuneric în interior. Nici nu ştia cât au călătorit. Poate patru sau cinci zile. Primeau doar pâine şi apă. Fără ferestre. Fără lumină. Doar nişte guri de aerisire. Îşi aminteşte însă că era frig. Şi îşi aminteşte coada la găleata de lemn folosită de bărbaţi pentru nevoile fiziologice. Cu atâţia oameni înăuntru, conţinutul găleţii s-a vărsat în curând pe jos, aşa că au renunţat să o mai folosească.

La un moment dat maşina s-a oprit şi Gu a auzit nişte voci afară. După ce s-au chinuit să deschidă uşile, prizonierii au fost orbiţi. De la întunericul în care au stat până atunci acum erau scoşi într-un peisaj acoperit de zăpadă. Au sărit din maşină şi s-au târât apoi până la noua casă, aflată la mile depărtare: fabrica de cărămidă Fularji, închisoare de muncă din provincia Heilongjiang, la o aruncătură de băţ de Siberia. Timp de şase luni, Gu a făcut cărămizi în această fabrică, păzit de membrii Armatei Populare de Eliberare. Apoi, la 15 august 1956, în sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, lui Gu i s-a ordonat să ia trenul înapoi spre Shanghai. Ofiţeri cu haine curate şi nasturi strălucitori au venit în Heilongjiang după catolici, să îi ducă de unde veniseră, pentru proces. Sentinţa de cinci ani de închisoare fusese anulată, iar acum Gu avea ocazia unui proces. Până atunci însă avea să aştepte înapoi în Tilanqiao.

ÃŽntr-o zi, Gu a primit un vizitator. “Sunt avocatul tău”, i-a spus acesta lui Gu. “Familia ta mi-a plătit 8 dolari. Te voi ajuta să ieÅŸi din închisoare.” “Nu am cerut un avocat”, i-a răspuns Gu. “Nu doresc un avocat.” “EÅŸti sigur?” “Da, sunt sigur. Nu doresc un avocat”, a spus el. “Tot ce trebuie să fac pentru a ieÅŸi din închisoare este să renunÅ£ la convingerile mele religioase. Dar nu voi face aceasta niciodată.” ÃŽn ziua procesului, Gu a fost dus la Tribunalul Poporului de rang secund, din districtul Xujiahui. “Am intrat cu cătuÅŸe. Judecătorul era acolo. Mi-au luat cătuÅŸele ÅŸi atunci eu mi-am făcut semnul crucii. Cu 300 de catolici în sală, printre care ÅŸi familia mea, am dorit să le arăt că sunt încă fidel Bisericii. Nu am renunÅ£at niciodată la convingerile mele.”

După 20 de minute, judecătorul a declarat: “Caz închis”, apoi s-a ridicat ÅŸi a părăsit sala. Când s-a întors în camion, Gu a trecut pe lângă mama sa. “Ne vom vedea mai târziu. Voi veni înapoi acasă”, i-a spus el. Gu a fost trimis într-un lagăr de muncă unde, între 1956 ÅŸi 1957, munca sa a fost uscarea ÅŸosetelor proaspăt vopsite. Aici Gu a aflat că fusese condamnat la trei ani de muncă silnică.

Comunicarea între catolicii închiÅŸi era dificilă. ÃŽntr-o zi, după-amiază, Gu se plimba cu un coleg seminarist, rugându-se rozariul. Rugăciunile erau interzise, iar rozariile fuseseră confiscate la sosire: dar catolicii improvizau rozarii din ce aveau la îndemână. Seminaristul i-a dat la un moment dat lui Gu o scrisoare. “Trebuie să îi fim fideli Papei”, scria acolo. “Trebuie să îi fim fideli lui Dumnezeu.” Gu, care dorea încă să devină preot, a pus scrisoarea în haina care o folosea pe post de pernă. Nu s-a mai gândit la ea până când într-o zi a auzit strigat numărul său. “Cine a scris scrisoarea?”, l-a întrebat gardianul fluturând-o în faÅ£a sa. “Nu le-am dat numele niciodată”, îşi aminteÅŸte Gu astăzi. “Nu mi-am trădat niciodată prietenii.”

După ÅŸase luni gardienii l-au anchetat din nou. “Åžtim că a fost Paul.” Gu a răspuns: “Dacă ÅŸtiÅ£i, nu trebuie să vă spun eu.” Datorită scrisorii, Gu a fost acuzat de încă ceva în primăvara anului 1957: de intenÅ£ia de organizare a unei miÅŸcări contra-revoluÅ£ionare în închisoare. ÃŽn iarna anului 1957 a aflat că a mai primit o condamnare de ÅŸapte ani, pe lângă cea existentă de trei ani. Gu nu îşi aminteÅŸte dacă a fost vreun proces, dar îşi aminteÅŸte că a fost dus în Xining, capitala provinciei Qinghai. La patru zile după sosire, cineva l-a acuzat pe nedrept de tentativă de evadare, aÅŸa că gardienii l-au închis într-o cutie. Timp de nouă zile a stat într-o cutie cât căsuÅ£a unui câine. Cutia avea o uÅŸiţă ce se deschidea câteva secunde, cât să îi fie pusă mâncarea, apoi se închidea la fel de rapid. PereÅ£ii erau atât de strânÅŸi încât nu îşi putea întinde decât un braÅ£ la un moment dat; tavanul era atât de jos că putea sta doar culcat. A trebuit să mănânce ÅŸi să doarmă în propriile sale excremente. “ÃŽntocmai ca un porc”, spune Gu.

Odată eliberat din cutia singurătăţii, Gu a lucrat 16 ore pe zi, spărgând pietre. ÃŽn aceeaÅŸi fabrică, la un alt morman de pietre, lucra pr. Zhong-Liang Iosif Fan, fostul rector al seminarului de unde el ÅŸi Gu fuseseră arestaÅ£i în 1955. Din Qinghu, Gu a fost trimis la trei ferme penale: Wongshike, Xing Zhe ÅŸi Wayuxiangka. Aceste locuri erau cunoscute ca laogai – locuri de reeducare prin muncă. A muncit pe câmpiile virgine ale platoului provinciei Qinghai, la peste trei mii de metri înălÅ£ime. Doar iarbă cât vedeai cu ochii.

	Fotografie a pr. Gu din timpul detenţiei.

Mâncarea era oribilă. Era perioada marii foamete, cunoscută ca cei “trei ani de dezastre naturale” (1960-1962), în timpul căreia 20 de milioane de chinezi au murit de foame. Cauza principală a fost planul cincinal al Chinei comuniste, în care accentul s-a pus pe producÅ£ia de oÅ£el. MulÅ£i ţărani au fost luaÅ£i de pe terenurile agricole ÅŸi puÅŸi în fabrici. Această acÅ£iune prost gândită s-a simÅ£it în foametea ce a urmat. Pe când era la ferma Xing Zhe din Qinghai, trupul lui Gu a început să cedeze. La 1,8 metri înălÅ£ime un adult cântăreÅŸte în jur de 63 de kilograme. “ÃŽn timpul marii foamete aveam cam 37 de kilograme. M-am dus la doctor, deoarece nu îmi puteam ridica piciorul de jos. A vrut să îmi dea o injecÅ£ie dar a renunÅ£at: eram un schelet.”

ÃŽn 1960, la cinci ani după ce fusese închis, Gu a fost mutat în ferma penală Wayuxiangka din provincia Qinghai. Aici lucra pământul, planta seminÅ£e, uda culturile, tăia buruienile – aproximativ 13 ore pe zi. ÃŽn 1965, după ce ÅŸi-a încheiat cei 10 ani de închisoare, el a devenit “post-prizonier”. “Guvernul îţi spune că sentinÅ£a a fost ispăşită. Nu mai eÅŸti prizonier, ci devii angajat deÅ£inut ÅŸi primeÅŸti puÅ£ini bani. AcelaÅŸi loc, aceeaÅŸi muncă, dar fără gardieni. Un prizonier are o sentinţă limitată ca timp – nu ÅŸi post-prizonierul. Aceasta era politica pentru toÅ£i prizonierii atunci. Nu mai eÅŸti prizonier, dar tot trebuie să dai dovadă de ascultare. AÅŸa era politica. Nici o raÅ£iune în ea”, explică Gu.

Un “beneficiu” al stării de post-prizonier era ocazia de a merge acasă o dată la patru ani. ÃŽntr-una din vizitele făcute acasă, Gu a aflat despre Biserica Catolică clandestină. Fiind imposibil să distrugă catolicismul din interior, comuniÅŸtii au încercat să îl extermine din exterior, înfiinţând o Biserică controlată de guvern ÅŸi independentă de Sfântul Scaun. ÃŽncă din 1949, Republica Populară Chineză înfiinÅ£ase miÅŸcarea de trei ori auto-reformatoare (adică auto-guvernantă, auto-sprijinită ÅŸi auto-propagatoare). Această miÅŸcare a fost înlocuită de ÅŸi integrată în AsociaÅ£ia Patriotică Catolică Chineză, înfiinÅ£ată oficial la 15 iulie 1957. A fi patriot în China înseamnă a fi revoluÅ£ionar, adică anti-imperialist ÅŸi anti-papal. Drept urmare, catolicii erau etichetaÅ£i ca fiind contra-revoluÅ£ionari nepatriotici.

Majoritatea bisericilor catolice din Republica Populară Chineză au fost distruse în timpul marii revoluÅ£ii culturale proletare, începută în 1966, când comitetul central a instituit un proces de epurare a intelectualilor ÅŸi “imperialiÅŸtilor”. Acest proces a condus la inspecÅ£ii surpriză, la raiduri nocturne, la execuÅ£ii publice. Timp de zece ani, până la moartea lui Mao în 1976, epurarea a continuat. ÃŽn timpul acestei domnii chineze a terorii, templele ÅŸi bisericile au fost arse, iar operele de artă ÅŸi scrierile vechi au fost distruse. După moartea lui Mao, Xiaoping Deng – unul dintre liderii comuniÅŸti chinezi – a deschis naÅ£iunea către lume. Pentru bani, spune Gu, în special pentru banii americani. Conducerea lagărului de muncă a instituit clase de limbă engleză pentru gardieni, pentru familiile lor, ÅŸi pentru familiile formate de deÅ£inuÅ£i. Era însă o problemă. Nimeni nu vorbea engleza decât Gu. Astfel, prizonierul Gu a devenit ÅŸi profesorul Gu, câştigând 90 de dolari pe lună.

ÃŽntr-una din vizitele pe care le făcea pe la casele unde preda, Gu s-a oprit la casa pr. Hong-Sheng VincenÅ£iu Chu, pentru a-l saluta. Când era acolo a sunat clopoÅ£elul de la uşă. “Te-a văzut cineva?”, l-a întrebat pr. Chu pe bărbatul care a intrat. Era pr. Sergio Ticozzi de la Institutul Pontifical pentru Misiunile Străine. Pr. Chu se temea să nu fi fost urmărit. “Nu”, a răspuns pr. Ticozzi. “Acesta este studentul meu”, i l-a prezentat pr. Chu pe Gu. “ÃŽÅŸi păstrează încă vocaÅ£ia.” “Vino atunci la Hong Kong”, i-a spus pr. Ticozzi lui Gu. “Avem un seminar acolo.” “Sunt încă închis în lagărul de muncă. Nu pot merge la Hong Kong.”

Ticozzi ÅŸi-a scris adresa pe un bileÅ£el ÅŸi i l-a dat lui Gu. Mai târziu, când a fost singur, Gu ÅŸi-a luat haina, a desfăcut tivul ei ÅŸi a ascuns acolo bileÅ£elul. Nu mai vroia să riÅŸte acum ce a păţit cu scrisoarea colegului său seminarist. Iar de această adresă avea nevoie, spera el. Åži aÅŸa a fost, căci în primăvara anului 1984 i-a surâs soarta. Gu se întorcea în lagăr după ce predase engleza, aÅŸa că era îmbrăcat în haine de profesor, nu de prizonier. La poarta lagărului a văzut un camion nou. S-a apropiat încrezător, asigurându-se că din buzunar i se vede pachetul de Å£igări, cele mai bune din China. “Mă puteÅ£i duce până în localitatea următoare?”, l-a întrebat Gu pe ÅŸofer. “Da”, a răspuns acesta fără vreo suspiciune.

Gu ÅŸi-a luat “averea”: o valiză din piele tăbăcită ÅŸi o haină de iarnă. “Atât câştigasem în 19 ani de muncă silnică”, spune el. Cu aceste bunuri a părăsit locul detenÅ£iei, în care a stat zi de zi cu speranÅ£a că într-o zi va evada: acum ocazia sosise. A mers în oraÅŸul Gung He, din provincia Qinghai, unde a început să predea engleza într-o ÅŸcoală. Ziua preda, noaptea învăţa teologie, în special după două cărÅ£i pe care le primise de la Episcopul Fan. ÃŽn februarie 1988, Gu l-a vizitat pe Episcop, care locuia într-o cămăruţă a unei nepoate de-a sa, dintr-o suburbie din Shanghai. “Vreau să fiu hirotonit”, i-a spus Gu. “Dacă este voia Domnului, se va face”, l-a asigurat Fan. Câteva zile mai târziu, la 22 februarie, Fan l-a hirotonit întru preoÅ£ie pe Guang-Zhong Gu. “Am fost atât de fericit. M-am întors cu bicicleta acasă ÅŸi mă gândeam că nu aparÅ£in lumii acesteia.”

Cu trei ani înainte, fratele său, Le-Tian Iosif Gu, se mutase în SUA ÅŸi ÅŸi-a încurajat fratele să îi urmeze. La un moment dat, Gu s-a hotărât să meargă la consulatul american din Shanghai, unde a întâlnit un tânăr responsabil cu imigrarea. Părea ocazia oportună să părăsească China, iar Gu nu vroia să rateze ÅŸansa. “Vă rog”, a cerut el. “Am fost în seminar ÅŸi m-au arestat în 1955, împreună cu Episcopul Kung. Am fost apoi închis în închisoare timp de 10 ani ÅŸi în lagăre de muncă timp de 19 ani.” Tânărul a părăsit camera ÅŸi s-a întors câteva minute mai târziu cu verdictul: Gu putea părăsi China. CopleÅŸit de bucurie, Gu a început să plângă. ÃŽn curând va pleca în America.

* * *

Cum se apropia după-amiaza ÅŸi eu trebuia să mă întorc la Los Angeles, l-am întrebat pe pr. Gu dacă nu e ora celebrării Liturghiei. M-a condus în capela din laterala mariană a bisericii. M-am aÅŸezat în primul rând, în timp ce el s-a dus pentru a-ÅŸi îmbrăca ornatele cu alb ÅŸi verde. După câteva momente era la altar. “Ofer această Liturghie în special pentru Biserica persecutată din China”, a spus el. “Tată, în providenÅ£a Ta misterioasă, Biserica Ta trebuie să împărtăşească suferinÅ£ele Fiului Tău Cristos. Dă duhul răbdării ÅŸi al iubirii celor care sunt persecutaÅ£i pentru credinÅ£a lor în Tine, pentru ca să fie mărturisitori mereu fideli ai promisiunii Tale despre viaÅ£a eternă.”

Pentru aceasta el şi-a dat 29 de ani de viaţă. Pentru aceasta pr. Guang-Zhong Gu nu şi-a negat niciodată convingerile religioase.