Am avut plăcerea să revăd vinerea trecută, seara, pentru a n-a oară, unul dintre filmele favorite ale familiei noastre: “Ziua cârtiÅ£ei” (Groundhog Day). Digerabil ÅŸi ca o comedie, acest film este o mică perlă religioasă. Dovadă stă faptul că nenumărate întâlniri catolice, evanghelice, evreieÅŸti, hinduse, budiste ÅŸ.a.m.d. au inclus în program “Ziua cârtiÅ£ei”, dacă nu au început chiar cu această proiecÅ£ie. (Dar nu numai religia se foloseÅŸte cu succes de acest film: numeroÅŸi profesori de etică ÅŸi de filozofie îl folosesc la cursurile lor.) Regizorul filmului povestea amuzat că după acest film a primit nenumărate mesaje de genul: “Felicitări! Trebuie că sunteÅ£i creÅŸtin – i-a scris creÅŸtinul; budist, i-a scris budistul; evreu, i-a scris evreul… – pentru că acest film exprimă atât de bine credinÅ£a creÅŸtină – respectiv budistă, iudaică… -.”

La capitolul cinematografie, printre filmele care mă atrag aparte sunt cele care prezintă viaÅ£a unui om de la naÅŸtere până la moarte. Este interesant să vezi efortul filmului de a captura o viaţă de om în maxim două ore. Iar de regulă vieÅ£ile alese pentru astfel de ecranizări nu sunt ale unor oameni ÅŸterÅŸi ci, evident, ale unor oameni deosebiÅ£i, cu un caracter excepÅ£ional, cu o evoluÅ£ie extraordinară. “Ziua cârtiÅ£ei” este oarecum pe dos: prezintă o singură zi din viaÅ£a unui om – dar care se repetă de atâtea ori încât cuprinde, metaforic vorbind, o viaţă întreagă; iar personajul este unul deloc fascinant, ci o acritură de om – dar care suferă o profundă transformare. De fapt, această comedie uÅŸoară este deosebit de grea din perspectiva reuÅŸitei capturări a existenÅ£ei umane ca dramă, atâta timp cât nu este călăuzită de principii corecte.

Personajul principal, Phil (Bill Murray), este un nesuferit meteorolog la un post tv, care merge alături de producătoarea emisiunii, Rita (Andie MacDowell), ÅŸi de un cameraman, să filmeze în Punxsutawney evenimentul care anual scoate localitatea din anonimat: Ziua cârtiÅ£ei, ziua în care o cârtiţă pe nume tot Phil îşi părăseÅŸte culcuÅŸul de iarnă pentru a-ÅŸi vedea umbra. Cei trei sosesc pe 1 februarie în respectivul orăşel. ÃŽn ziua următoare Phil se trezeÅŸte la ora 6, merge la întâlnirea cu cârtiÅ£a, spune în direct ce are de spus ÅŸi vrea să se întoarcă acasă. Dar un viscol îl forÅ£ează să rămână împreună cu echipa sa în micul orăşel. Spre marea lui surpriză, a doua zi, la ora 6, când se trezeÅŸte, aude la radio aceeaÅŸi melodie: de fapt nu este a doua zi ci este aceeaÅŸi zi – este tot 2 februarie. Åži această situaÅ£ie se repetă zi după zi, luni de-a rândul.

Cum reacÅ£ionează Phil? Am putea deosebi trei etape: copilăria, adolescenÅ£a ÅŸi maturitatea. Mai întâi se comportă copilăreÅŸte. Dacă oricum a doua zi toate se reiau la fel, atunci poate să îi tragă un pumn fostului său coleg: a “doua” zi acesta îl va saluta la fel de prietenos; poate să îşi bată joc de poliÅ£ie ÅŸi să fie arestat, pentru că a “doua” zi el se va trezi în acelaÅŸi astăzi, în patul lui de motel; poate ÅŸi să fure bani, pentru că urmărind zi de zi ridicarea banilor de la o bancă ÅŸtie care sunt acele doar câteva secunde în care poliÅ£iÅŸtii nu sunt atenÅ£i. Phil gustă “libertatea” ghidată de principiul: pot face ce vreau, căci consecinÅ£e nu sunt. Mai rău, el începe să se folosească de repetitivitatea zilei de 2 februarie pentru a manipula oamenii: află totul despre o femeie pe nume Nancy pentru ca astfel să o seducă, ÅŸi îi promite chiar căsătoria pentru a se putea culca cu ea – el ÅŸtie că nu există a doua zi, deci “angajamentele” sale nu vor trebui respectate. Åži dacă mâine va fi tot azi, Phil deduce că poate să mănânce cât vrea, să bea câte cafele vrea, să fumeze cât vrea; nici pe dinÅ£i nu mai trebuie să se spele! Suspendarea temporală în veÅŸnicul 2 februarie îl face pe Phil să îi declare Ritei că este “un dumnezeu; nu Dumnezeu, dar un dumnezeu”.

Treptat, Phil ajunge la adolescenţă, descoperind – de fapt recunoscând – că Rita este marea sa iubire. Cu o insistenţă demnă de admiraÅ£ie dacă nu ar greÅŸi din punct de vedere moral, Phil o descoperă pe Rita doar pentru a o putea manipula mai bine: de exemplu, află că ea preÅ£uieÅŸte pacea, aÅŸa că a “doua” zi îi propune un toast pentru pace. Cu toate strategiile lui, ziua (repetată în zilele) se termină cu o palmă de la Rita în semn de refuz. Deja situaÅ£ia nu mai este distractivă pentru Phil, care ajunge într-o depresie adolescentină ce îl împinge chiar ÅŸi la sinucidere; doar că, deÅŸi călcat de maÅŸină, electrocutat, aruncat de pe clădire, el a “doua” zi se trezeÅŸte perfect sănătos. Åži dacă până atunci a retrăi iar ÅŸi iar aceeaÅŸi zi i se părea extraordinar, oferind nenumărate oportunităţi, Phil devine acum sătul. Ceea ce iniÅ£ial i se părea a fi o extraordinară libertate, se dovedeÅŸte de fapt a fi o nemiloasă cursă ce îl Å£ine captiv în aceeaÅŸi zi, între aceeaÅŸi oameni, în acelaÅŸi decor.

Din fericire, din această vale a deprimării Phil găseÅŸte forÅ£a să se ridice, dovadă a maturizării sale. Descoperă viaÅ£a cu alÅ£i ochi. De la egoismul care l-a caracterizat până atunci, trece la un altruism care, dincolo de nota sentimentală hollywoodiană, denotă descoperirea adevăratei libertăţi: care Å£ine cont de ceilalÅ£i; a adevăratului sens al existenÅ£ei: pentru ceilalÅ£i, nu pentru tine; a adevăratului mod de a iubi: nu manipulativ, acaparator, ci în respect faţă de celălalt, cu dăruire de sine. Orăşelul cade în sarcina lui Phil, care are zi de zi niÅŸte “treburi”: să prindă copilul care cade din copac, să ajute doamnele bătrâne să schimbe roata la maÅŸină, să salveze un bărbat ce se îneacă într-un restaurant cu o bucată de friptură, să ajute un cuplu în prag de căsătorie… Este interesant cum Phil cel liber devine acum angrenat în aceleaÅŸi acÅ£iuni zi de zi: se pare că libertatea lui a zburat pe geam. Sesizând că s-a schimbat, Rita îi propune ea lui Phil o întâlnire, dar el o refuză pentru că trebuie să se grăbească să îl prindă pe copilul ce zi de zi (adică în 2 februarie) cade din copac.

Phil renunţă într-un fel la Rita. ÃŽn procesul de transformare pe care îl suferă, el ajunge la concluzia că nu o merită. Åži tocmai renunţând o câştigă. La finalul filmului Phil este altul decât cel de la început (decât ieri, 1 februarie). Iar Rita descoperă aceasta cu uimire. La licitaÅ£ia ai cărei subiecÅ£i sunt burlacii, Rita îl cumpără pe Phil. Nu este doar o “cumpărare”, ci ÅŸi o “răscumpărare”, ce îi aduce lui Phil marea bucurie ca a doua zi, când se trezeÅŸte, să fie cu adevărat a doua zi: 3 februarie. Se trezeÅŸte în pat cu Rita, care demonstrează astfel că nu a urmat prea atentă ÅŸcoala catolică. Dar trecând peste puÅ£inele aspecte discutabile moral ale filmului, la finalul lui avem o lecÅ£ie despre viaţă, despre libertate, despre iubire, despre dăruire, despre maturizare, despre fericirea adusă de renunÅ£area la egoism pentru a trăi pentru ceilalÅ£i.

Centrul pentru Religie din New York, citeam pe Internet, foloseÅŸte filmul la cursurile de budism pentru a explica noÅ£iunea de “samsara”, ciclul continuu de moarte ÅŸi renaÅŸtere. Mie, ca ÅŸi creÅŸtin, filmul îmi spune însă altceva: că Phil, retrăind aceeaÅŸi zi timp de câteva luni, pentru a înÅ£elege viaÅ£a ÅŸi a se maturiza, nu a fost avantajat – fiecare dintre noi avem la dispoziÅ£ie zeci de ani, mii de zile, pentru a parcurge acest drum. Să profităm de experienÅ£a lui Phil pentru a ne maturiza. De ce să trăim ca ÅŸi cum ce facem nu ar avea consecinÅ£e? De ce să ne folosim de ceilalÅ£i? Să încercăm să trăim un permanent 3 februarie, ziua în care ne-am trezit conÅŸtientizând cât de frumoasă poate să fie viaÅ£a dacă nu o trăim egoist, ci căutând binele celor dragi nouă, binele semenilor în general!