Ultimele două zile le-am petrecut încercând să îmi optimizez puţin munca. Am investit ore multe, din zi şi din noapte, pentru a-mi uşura munca la calculator. Cu ceva programare am făcut ca operaţiuni care îmi luau până azi câteva minute, de mai multe ori pe zi, de acum înainte să consume doar câteva secunde. Au meritat orele investite? Experienţa îmi spune că da. Periodic, folosindu-mă de ce am mai învăţat între timp, investesc în găsirea de noi soluţii, mai economicoase ca efort, ca timp. Câteva zile pentru a câştiga câteva minute? Dacă este să adun, într-o lună câştig câteva ore bune! Într-un an, câteva zile! Cum să nu merite!? Şi dacă uneori mi-e groază de aceste investiţii de timp şi programare, îmi amintesc de un principiu pe care l-am învăţat acum mai mulţi ani, şi care porneşte de la o pildă grăitoare.

Se spune că un pădurar tăia din greu lemne în pădure. Un prieten îl vede ÅŸi îl întreabă: “Merge greu?” Iritat, pădurarul îi răspunde: “Păi nu vezi? De câteva ore tai în continuu!” Prietenul îi spune: “De ce nu încerci să îţi ascuÅ£i puÅ£in fierăstrăul? Sunt sigur că îţi va merge mai rapid!” La care pădurarul îi aruncă grăbit răspunsul: “Nu am timp: trebuie să tai lemnele!”

M-am recunoscut ÅŸi mă mai recunosc adesea în ipostaza pădurarului incapabil să îşi dea seama că cinci minute investite în ascuÅ£irea fierăstrăului i-ar putea reduce dramatic timpul necesar pentru tăierea tuturor lemnelor. Impresia mea este că vieÅ£ile noastre au imprimate o acceleraÅ£ie mult prea mare, ce nu ne permite să gândim bine: ÅŸi uite aÅŸa, cu fierăstrăul tocit, dăm înainte ÅŸi înapoi. ÃŽntr-un roman science-fiction al lui Ray Bradbury (“Fahrenheit 451″, o minunată meditaÅ£ie), unul dintre personaje, călătorind cu trenul, sesizează că din cauza vitezei, panourile publicitare de pe lângă calea ferată se văd doar ca pete de culoare. Viteza vieÅ£ii, medita personajul, are acelaÅŸi efect: tot ce vezi sunt pete de culoare, nimic clar. Mi-a rămas în minte această imagine, ca verificându-se prea des în existenÅ£ele noastre.

Mă întorc însă la pilda cu fierăstrăul, care ne comunică mai mult decât ar părea la prima vedere. “AplicaÅ£ia” cu care am început această reflecÅ£ie este una din domeniul profesional. Åži cum majoritatea dintre noi lucrăm în domenii în care “obiectul muncii” evoluează, ÅŸtim că dacă nu investim în “ascuÅ£irea fierăstrăului”, adică în aducerea cunoÅŸtinÅ£elor noastre la zi, atunci nu suntem doar “îmbătrâniÅ£i” ci “morÅ£i” de-a binelea (repet: din punct de vedere profesional). Dar “ascuÅ£irea fierăstrăului” se aplică în mult mai multe domenii ale existenÅ£ei. Să luăm de exemplu sănătatea: cine aleargă câteva minute pe zi, se va putea bucura de o viaţă mai lungă! Concediile pe care un angajat le are anual sunt tocmai perioadele de “ascuÅ£ire a fierăstrăului”, în care el se poate reface psihic ÅŸi fizic, prin relaxare, distracÅ£ie, exerciÅ£ii fizice… Åži în viaÅ£a socială principiul se verifică: timpul investit în relaÅ£iile cu prietenii ÅŸi colegii poate da calitate relaÅ£iilor, acea calitate de care este nevoie pentru o convieÅ£uire ÅŸi conlucrare rodnică ÅŸi benefică.

SoÅ£ia mi-a povestit într-o zi concluzia ei: dacă atunci când copiii îi tot solicită atenÅ£ia (hai să te joci cu noi! hai să ne faci aceasta! hai să mergem acolo!) ea îi respinge repetat, pe motiv că este ocupată, presiunea creÅŸte ÅŸi nu iese nimic bun. Dacă însă se opreÅŸte în acea clipă din ceea ce face, pentru a le acorda cinci minute de atenÅ£ie, se poate “sustrage” apoi pentru a-ÅŸi relua lucrul chiar ÅŸi pentru o oră întreagă fără să fie pisată la cap. Åži dacă eu, obsedatul de muncă, mai las jos din când în când capacul de la laptop pentru a ieÅŸi cu copiii pentru câteva ore, o fac pentru că ÅŸtiu că acele ore de “ascuÅ£ire a fierăstrăului” sunt o binecuvântare pentru relaÅ£iile dintre noi. ÃŽn fine. AÅŸ putea să mai dau diferite exemple, dar nu aÅŸ face decât să lungesc drumul spre întrebarea centrală: cum stă treaba în domeniul vieÅ£ii spirituale?

Cu siguranţă că este nevoie de “ascuÅ£irea fierăstrăului” ÅŸi când este vorba de suflet. De fapt Dumnezeu a dedicat special o zi din săptămână pentru aceasta: este duminica! Åži anul întreg are “duminica” lui: se numeÅŸte vacanţă! Acum un an, într-o duminică de vară, înainte de rugăciunea Angelus, Papa Ioan Paul al II-lea observa faptul că “numeroasele oportunităţi de relaÅ£ionare ÅŸi informare pe care societatea moderă le oferă conduc uneori la riscul pierderii timpului pentru reculegere, până acolo încât persoanele devin incapabile de reflecÅ£ie ÅŸi de rugăciune”. Cine nu simte aceasta, când zilele i se scurg absorbite de datoriile de serviciu pentru ca după o anumită oră să scape de ele… pentru a da de îndatoririle casnice?! Tocmai de aceea duminica ÅŸi vacanÅ£ele în general sunt timpii care prin excelenţă pot fi dedicaÅ£i sufletului. ÃŽntr-un alt context, la o audienţă generală tot de anul trecut, acelaÅŸi iubit Papă spunea: “Dragi tineri, [...] sper că cei care aÅ£i intrat în vacanţă veÅ£i folosi ocaziile oferite de vară pentru a vă desăvârÅŸi formarea umană ÅŸi spirituală”.

Câţi însă înÅ£eleg oare astfel vacanÅ£a? Åži dacă pentru cele mai multe tinere vara are un scop – acumularea unui bronz cât mai durabil -, pentru majoritatea tinerilor vacanÅ£a este perioada liberă de obiective. Făcând sport, ieÅŸind cu prietenii, distrându-ne, ÅŸ.a.m.d. facem evident bine, căci ne “ascuÅ£im” diferite “fierăstraie”. Dar cum rămâne cu spiritul? Gândul mă duce la atleÅ£i. Mai întâi la cei cu corp atletic, cu stomacul întins ÅŸi cu braÅ£e pe care poÅ£i studia anatomie. Trebuie să recunosc, am o oarecare admiraÅ£ie pentru ei: investind zilnic câteva minute, îşi sculptează trupul. Nu fac exerciÅ£iile de dragul durerilor fizice, ci cu gândul la cum va arăta trupul lor. Mai mare admiraÅ£ie am însă pentru alÅ£i atleÅ£i: pentru asceÅ£i. AceÅŸtia, nu din masochism deasemenea, ÅŸi-au impus un program spiritual strict, pentru a-ÅŸi modela spiritul. Rugăciunea ÅŸi meditaÅ£ia perseverentă le-au sculptat în timp un spirit atletic: iar inspiraÅ£ia lor nu a fost vreun trup din revista românească “Culturism Fitness & Fight”, ci trupul glorificat pe care îl vom avea după înviere.

SfârÅŸitul vacanÅ£ei se apropie. Când eram în ÅŸcoala primară, învăţătoarea ne punea pe fiecare în primele zile să povestim cum ne-am petrecut vacanÅ£a. Acum îmi rămâne să îmi dau mie acest raport: cât de mult am investit în “ascuÅ£irea fierăstrăului” în relaÅ£iile cu prietenii, în relaÅ£iile din familie, în relaÅ£ia cu Dumnezeu? Ce muÅŸchi ai trupului, dar mai ales ce muÅŸchi ai sufletului am lucrat în această vară?

* * *

V-am spus la început, cu mândrie, că datorită unor zile investite, de acum înainte voi câştiga zilnic mai multe minute. Practic mi-am făcut anul de 370 de zile, dacă nu mai multe! Oricâte artificii aÅŸ face însă, timpul nu îmi ajunge. ÃŽmi optimizez munca pentru a putea munci ÅŸi mai mult. Nu merge. Ce este de făcut? Nu am răspunsul ÅŸi această problemă mă frământă mult ÅŸi de mult. Acum câţiva ani un preot m-a invitat să reflectez la minunea înmulÅ£irii pâinilor ÅŸi peÅŸtilor. I-am spus: “Dar ce legătură are cu criza mea de timp!?” Mi-a răspuns: Isus poate face ÅŸi această minune: să îţi înmulÅ£ească timpul! Este nevoie însă bineînÅ£eles de credinţă ÅŸi de rugăciune.” Åži mi-a citat apoi vorba cuiva: “Am atât de multe de făcut astăzi, încât trebuie să mă rog mai mult”. ÅžtiÅ£i ceva? Nu am ajuns niciodată să experimentez această minune a înmulÅ£irii timpului… Sunt prea ocupat să tai lemne.