Canada a făcut ÅŸi ea pasul acceptării “căsătoriilor” homosexuale. Astăzi patru degete de la o mână îmi ajung să număr ţările care au renunÅ£at la a mai defini căsătoria ca fiind exclusiv uniunea dintre un bărbat ÅŸi o femeie. Dar peste un an? Peste zece? Pentru o sută? Probabil atunci degetele de la o mână îmi vor fi prea multe pentru a număra ţările în care nu sunt acceptate astfel de “căsătorii” (într-o revoltătoare “sfidare” a drepturilor omului, nu?). Este trist, foarte trist… Pe mine unul mă îngrozeÅŸte perspectiva. ÃŽmi amintesc că într-o carte am citit despre un studiu ce a vizat marile imperii, marile civilizaÅ£ii ale lumii: s-a observat că toate s-au stins la câteva decenii după ce decadenÅ£ei i s-a dat liberă mână, după ce instituÅ£ia familiei nu a mai fost un pilon.

Trăind de astăzi pe mâine, ne este adesea greu să sesizăm lucrurile la scara mare a timpului. Probabil când a cincia, a ÅŸasea, a ÅŸaptea Å£ară din lume va aproba “căsătoriile” homosexuale, vestea va mai fi demnă de ÅŸtiri… mai apoi însă astfel de mutaÅ£ii legislative vor deveni un fapt “normal”, banal. Am întrebat-o pe bunica mea: “Ce ai fi zis dacă în tinereÅ£ea ta Å£i-ar fi spus cineva că peste 50 de ani persoanele homosexuale se vor putea căsători?” Răspunsul a venit categoric: “Nu aÅŸ fi crezut că astfel de anomalii vor fi vreodată acceptate, sau recunoscute ca ÅŸi ‘căsătorii’!” Mi-a cerut apoi să schimb subiectul, că o oripilează prea mult tema…

Să presupunem că astăzi cineva ne-ar spune: “Peste 50 de ani, poligamia va fi legalizată, căsătoria renunţând la ‘restricÅ£ia’ de a fi doar între două persoane!” Probabil ne-am mira, dar poate nu prea mult. Să presupunem însă că cineva ne-ar spune: “Peste 50 de ani, conceptul de căsătorie va ÅŸi mai deschis, nu va mai constrânge ca partenerii să fie neapărat oameni!” Ei, doar gândindu-mă ÅŸi parcă simt oripilarea de care îmi spunea bunica. Homosexualitatea există de mult ÅŸi exista ÅŸi pe vremea bunicilor noÅŸtri, doar că nu era legalizată sub forma “căsătoriei”. Zoofilia există de mult ÅŸi există ÅŸi în vremea noastră: ce ne face atunci să credem că nu va fi legalizată peste 50 de ani sub forma “căsătoriei”? PoÅŸta electronică îmi este zilnic umplută cu spam-uri, iar unele emailuri au subject-uri care nu îmi ies din minte – iată unul: “nicicând nu m-am simÅ£it mai satisfăcută decât cu acel cal” (traducere din engleză, din memorie). Există situri pe web dedicat celor dornici să “trăiască” vizual astfel de grozăvii, de împreunări inter-specii. Ohhh! Pe când oare parada homosexualilor va fi înlocuită de parada oamenilor ÅŸi animalelor, militând pentru dreptul de a se “iubi”? Pe când vom vedea prima “căsătorie” între o femeie ÅŸi un cal? Oricât vi s-ar părea că bat câmpii, eu unul nu mai văd ce limite s-ar mai putea fixa în această lume, care înÅ£elege prin libertate renunÅ£area la orice limite…

Åži după poligamie ÅŸi zoofilie, sau poate mai rapid, va veni rândul pedofiliei să fie acceptată ca formă de “iubire”, legalizabilă sub forma “căsătoriei”. Astăzi au apărut studii care îndrăznesc să afirme că pentru copii actul sexual nu ar fi deloc traumatizant, ci chiar plăcut! ÃŽn multe locuri din lume, vârsta minimă de la care un copil poate să întreÅ£ină relaÅ£ii sexuale cu consimţământul său scade… de la an la an… MarÅŸuri de protest, în care nu vezi nici un copil, cer ca pedofilia să fie decriminalizată. Iar Asia este tot mai mult o piaţă de neveste minore pentru occidentali. Iată o altă posibilă profeÅ£ie terifiantă: “Peste 50 de ani, căsătoria va putea fi încheiată de la orice vârstă!” Cum va arăta “căsătoria” în viitor? Un mutant oribil, în care sexul, vârsta, numărul de persoane implicate, specia chiar, nu mai au nici o relevanţă. AÅŸ vrea să mă înÅŸel, dar nu vom putea ÅŸti decât peste zeci de ani. Nu uitaÅ£i: seminÅ£ele acestor revoluÅ£ii, ba pardon, involuÅ£ii, există deja, lângă noi, printre noi!

Åži uite aÅŸa, privind spre orizont, văd doar apusul. CivilizaÅ£ia “modernă” dă frâu liber decadenÅ£ei, iar istoria ne arată că după ce aceasta se instaurează, vine, în câteva decenii, sfârÅŸitul. ÃŽn trecut existau mari imperii; astăzi, nu mai sunt. Åži atunci ce va dispare? Lumea întreagă? Cu globalizarea răului, tentaÅ£ia este să devin apocaliptic, ÅŸi să spun că da. Astăzi, mai mult ca niciodată în istoria acestui glob, totul se leagă. O criză într-o anume parte a lumii provoacă creÅŸterea preÅ£ului petrolului în altă parte a lumii. Åži se pot găsi multe alte exemple. InterdependenÅ£a este o realitate imposibil de negat. Åži atunci cum am putea să credem că nu ne afectează legiferarea “căsătoriilor” homosexuale în Spania sau Canada? AÅŸa cum astăzi ONU impune legalizarea avortului, va veni ÅŸi ziua când va impune recunoaÅŸterea “căsătoriilor” libere de restricÅ£ii de sex, vârstă, număr de persoane, specie…

Evident că nu doar răul se globalizează. Vedem şi globalizarea binelui, un exemplu cel mai la îndemână fiind poate drama ce a lovit Asia în decembrie 2004: în lunile care au urmat am fost martorii unor eforturi mondiale, globalizate, internaţionale, de ajutorare a victimelor tsunami. Chiar şi în drama noastră, românească, a inundaţiilor din acest an, am beneficiat şi vom beneficia în viitorul apropiat de ajutoare ce vin tocmai din această globalizare a binelui. Şi aici exemplele pot continua, nu doar din domeniul caritativ, ci şi din cel cultural, educaţional, tehnologic ş.a.m.d. Este fără îndoială un lucru minunat, care face dificilă optarea pro sau împotriva globalizării.

DeÅŸi nu sunt nici istoric, nici sociolog, am impresia că omenirea crede periodic în mitul unei unităţi: împăraÅ£ii vremii au căutat să o realizeze secole în ÅŸir cu sabia, impunând apoi moneda unică în imperiu. Astăzi împăraÅ£ii sunt înlocuiÅ£i de tipi cu costum, cravată ÅŸi serviete diplomat, care la fel visează la unificări, sub monedă unică. Dar unificările presupun ÅŸi uniformizări de legislaÅ£ii… ÅŸi deci impunerea avortului, a eutanasiei, a “căsătoriilor” deformate… Nu vreau să spun că omul greÅŸeÅŸte visând la unitate. Este ceva înscris în natura lui să dorească să realizeze o mare comunitate, în care să se trăiască în comuniune. Dar mai este ÅŸi păcatul strămoÅŸesc, care ne umbreÅŸte adesea total raÅ£iunea ÅŸi bunele intenÅ£ii. Åži de aici istoria care se repetă, cu împărăţiile care se nasc ÅŸi apoi se (auto)distrug.

Åži atunci? Cred că pentru creÅŸtin, această evoluÅ£ie pulsatorie a istoriei ne subliniază încă o dată că ÃŽmpărăţia noastră este alta, nu de pe acest pământ. “Vremea s-a scurtat”, spune Apostolul Paul, “aÅŸa încât [...] cei ce se folosesc de lumea aceasta, [să facă aceasta] ca ÅŸi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece.” Istoria se repetă, chiar dacă sub forme diferite. PersecuÅ£iile nu lipsesc nici acum, doar sunt mai subtile, iar în câteva decenii credinÅ£ei creÅŸtine i se va imputa tot mai mult că violează drepturile omului, tocmai ei, cea care îi dă acestuia adevărata libertate. Iarăşi, seminÅ£ele sunt deja aici: vă amintiÅ£i poate că un membru al Parlamentului European a sugerat Bisericii Catolice să nu mai discrimineze femeile, refuzându-le hirotonirea. MilitanÅ£ii pro-avort vorbesc în SUA ÅŸi nu numai despre “dreptul” lor de a se împărtăşi cu Euharistia. Åži poate în curând vom auzi de un divorÅ£at recăsătorit ce va da în judecată Biserica pentru că i se refuză acelaÅŸi “drept”.

Vor veni, probabil, nu pot fi sigur, aş vrea să mă înşel, vremuri grele pentru creştini. Pentru a nu jigni alte credinţe religioase, ni se va cere să ne ascundem cât mai mult manifestările credinţei. În plină democraţie, ne vom întoarce în catacombe. Dar dacă speranţa nu ne stă în Uniunea Europeană, nici în Naţiunile Unite, ci în Cristos, atunci împreună cu El vom învinge. Nu la nivel mondial, ci acolo unde victoria nu este utopică, ci posibilă, depinzând de fiecare dintre noi: la nivel personal.