Azi l-am văzut prima dată pe bebe la ecograf! Åži i-am văzut inimioara bătând! A fost cadoul din partea lui Doamne Doamne – pentru noi – de ziua Teodorei, dar legat de ceva emoÅ£ii.

Dimineaţă, după ce s-au sculat copiii, ne pregăteam să le spunem că avem cadou pentru ziua lui Teo un bebe, dar înainte de a o face, am constatat că sângerez. Simona LăpuÅŸte, pe care am sunat-o imediat, mi-a spus să iau magneziu – Radu, dragul de el, a fugit ÅŸi mi l-a luat pe cel mai scump de la farmacie -, că asta a salvat mulÅ£i bebeluÅŸi, ÅŸi să mă duc repede la medic, să nu fie cumva o iminenţă de avort. AÅŸa că m-am îmbrăcat cum am putut, le-am făcut la copii un bagaj sumar, ÅŸi în drum cu taximetrul spre spitalul Stanca i-am lăsat la ai mei. Mama era cam pierită, cam îi dădeau lacrimile. Eu pe drum, în taxi, nu puteam decât să cânt (în gând, bineînÅ£eles) “ÃŽn mâinile Lui mi-am pus viaÅ£a mea” (mai departe nici nu cred că mai ÅŸtiu cum e cântecul).

Am avut marele noroc că doctoriţa la care fusesem şi când eram gravidă cu Teo şi Matei era de gardă, şi deşi era plin de lume acolo, m-a putut vedea ea imediat. În primă fază mi-a spus că poate va trebui să mă interneze (eu îmi pusesem la repezeală parcă papuci de casă, o pijama şi un prosop). Dar, slavă Domnului, nu a fost până la urmă aşa de grav. De fapt, când am ajuns la ea nici nu cred că mai sângeram aşa ca dimineaţă. L-a văzut la ecograf că totul e OK, după cum am spus i-am văzut şi inimioara, şi mi-a dat doar nişte medicamente, cu recomandarea să stau cât mai mult în pat, şi să revin la ea dacă mai sângerez.